Reforma MAI anunţată de ministrul Marcel Vela vine cu o mutare surpriză. Potrivit proiectului făcut public de minister, în primul rând se are în vedere “comasarea efectivelor Poliţiei cu cele ale Jandarmeriei”.
Ministrul îşi motivează iniţiativa susţinând că aşa se va crea “o structură unică de poliţie, compactă şi eficientă după modelul reformelor realizate de ţările mai sus-menţionate (Austria, Belgia, Luxemburg şi Grecia – n.red.), reforme care au avut ca principal beneficiar cetăţeanul, care trebuie să primească un serviciu poliţienesc la standarde mai înalte. (…) Acest concept poliţienesc unic este prezent în 19 state ale Uniunii Europene şi cu mici diferenţe în alte 4”, se arată în documentul citat de Adevărul.
Practic, Poliţia Română va primi jandarmi pentru a restabili ordinea publică. Astfel, poliţiştii vor interveni la proteste, în timp ce jandarmii vor prelua atribuţiile pe ordine publică, dar şi cele pe judiciar de la poliţia din mediul rural, în mediul urban, rămânând ca tot ofiţerii de poliţie să execute toate misiunile specifice poliţiei în mediul urban.
Proiectul MAI mai prevede că după ce se va realiza acest program de reformă, Poliţia va executa toate misiunile specifice pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice în mediul urban în timp ce Jandarmeria va prelua aceste atribuţii (inclusiv cele specifice poliţiei judiciare) în mediul rural. În consecinţă, în oraşe Poliţia va prelua şi misiunile scutierilor Jandarmeriei, de restabilire a ordinii publice, iar la sate jandarmii vor avea în competenţă cercetarea infracţiunilor. Astfel, se revine la Jandarmeria Rurală care a funcţionat cu un succes discutabil în perioada interbelică.
Reformarea MAI are în vedere şi reintroducerea poliţistului sectorist. În paralel, „pentru creşterea gradului de siguranţă publică” se are în vedere creşterea numărului poliţiştilor din componenţa patrulelor la trei sau chiar patru, mai ales în zonele mai rău famate.
Ministrul Marcel Vela propune şi reînfiinţarea Brigăzii de Asigurare a Ordinii şi Liniştii Publice (BAOLP), unitatea „de elită” a Poliţei care să intervină atunci când clanurile de interlopi se răfuiesc pe străzi.
Sursa Adevarul
Articolul integral poate fi citit aici