ImportantLocal

LOCAL | Magistrații au decis: comisarul şef Adrian Osolinschi, rămâne sub control judiciar

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins astăzi contestaţia formulată împotriva încheierii Tribunalului Botoşani prin care se menţinuse măsura de control judiciar dispusă de procurorii DNA pentru Şeful Serviciului Personal din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Adrian Osolinschi, rămâne sub control judiciar.

El va fi nevoit să respecte o serie de măsuri dispuse de anchetatori.

Adrian Osolinschi a fost ridicat de procurorii anticorupţie pe 5 mai, împreună cu  comisarul şef Cristian Cucoreanu, şeful IJP Botoşani, pe motiv că la sfârşitul anului trecut ar fi dispus promovarea în funcţie a unui ofiţer, fără respectarea metodologiei.

În ambele cazuri, anchetatorii au decis ca cercetarea penală să se desfășoare sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de cei doi, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu.

Șeful IJP a reuşit să obţină revocarea acestei măsuri.

Iată soluția dată de Curtea de apel Suceava:

Solutia pe scurt: În temeiul art. 204 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Osolinschi Andrian, împotriva încheierii nr. 32 din data de 19.05.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani în dosarul nr.1157/40/2015. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul contestator să plătească statului suma de 150 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 25.05.2015.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page