LOCAL | Made for Europe, concurs de produse finale realizate în cadrul proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației şi formării profesionale, ediţia 2016
În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat cea de-a X-a ediţie a Concursului Național „Made for Europe”.
Produsele finale înscrise în concurs au constituit obiectul unei expoziţii organizate la Inspectoratul Şcolar Județean Botoşani, care a fost deschisă publicului în perioada 14-26 martie 2016. Au fost expuse pliante, manuale, ghiduri, broșuri, CD-uri, reviste, calendare, albume de fotografii, portofolii etc. Au fost promovate aproximativ 50 de produse finale, nu numai cele 18 produse finale înscrise oficial în concurs.
Elevii care au făcut prezentarea produsului în cadrul concursului au fost nominalizaţi în scris de către conducerea unităţii de învăţământ, la propunerea membrilor echipei de proiect.
Etapa judeţeană s-a derulat în data de 26 martie 2016, la Inspectoratul Școlar Judeţean Botoşani : a avut loc prezentarea produselor finale, în sesiune publică, de către elevi – reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ înscrise în concurs, s-a realizat evaluarea produselor finale și s-a organizat festivitatea de premiere.
Etapa naţională se va desfășura la Satu Mare, în perioada 21-24 aprilie 2016.