LOCAL | Luni, hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”
Luni 9 noiembrie 2015, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, îşi serbează hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie.
Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe vineri, 6 noiembrie 2015, ora 17, când, în cadrul slujbei Acatistului şi Paraclisului Sfântului Ierarh Nectarie, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase din biserică în procesiune şi aşezate, spre închinare, pe un podium special amenajat. Credincioşii botoşăneni vor avea bucuria de a se închina la sfintele moaşte până luni seara.
Sfântul Ierarh Nectarie a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Grecia în anul 1961 şi este unul dintre cei mai iubiţi şi căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”. Prieten adevărat al celor ce se roagă cu evlavie şi credinţă adevarată, Sfântul a tămăduit boli despre care doctorii spuneau că nu pot fi tămăduite şi pe mulți bolnavi i-a ajutat să se întărească în credință și în răbdare.
„Luni 9 noiembrie 2015, în ziua hramului, programul liturgic începe la ora 7 şi cuprinde: Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia, Acatistul Sfântului Nectarie şi Sfânta Liturghie. Îi aşteptăm pe credincioşii din municipiul Botoşani să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu să ne dăruiască răbdarea şi credinţa Sfântului Nectarie. ” a declarat preotul paroh Marius Ciobanu.
Reamintim că biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, a fost construită în perioada 2009 – 2010, unul din ctitori fiind dl. Victor Mihalache, director al SC VICTOR CONSTRUCT SRL Botoşani, şi a fost sfinţită în ziua de 14 noiembrie 2010 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.