Important

LOCAL | Lucrări finalizate la Platoul II al Pieţei Centrale din Dorohoi – FOTO

Astăzi a avut loc inaugurarea Platoului II al Pieţei Centrale din municipiul Dorohoi, destinat atât producătorilor din municipiul Dorohoi şi din comunele limitrofe, înscrişi în Registrul producătorilor, cât şi comercianţilor.
La eveniment a participat primarul Dorin Alexandrescu, oficiali din Primăria Municipiului Dorohoi precum şi prefectul Dan Şlincu. Inaugurarea a presupus şi o slujbă religioasă de sfinţire, oficiată de un sobor de preoţi.
Amenajarea se întinde pe o suprafață de 3.170 de metri pătrați, numărul tarabelor noi fiind de 120, dar cu posibilitate de extindere până la o capacitate maximă de 160 tarabe.
Zona de tarabe este total acoperită, iar zonele laterale sunt închise de magazinele ce comercializează produse specifice, ale căror faţade au fost de asemenea modernizate. Platoul II este dotat cu sistem de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu hidranţi exteriori şi drencere precum şi cu sistem de iluminat.
Valoarea totală a investiţiei este de 1.567.500 lei cu TVA, sursa de finanţare fiind bugetul local. Lucrările au durat 12 luni, constructorul fiind societatea GAFCO SRL.
          „Astăzi s-a inaugurat la Dorohoi Platoul II al Pieţei Centrale şi acest obiectiv era necesar, în primul rând pentru a oferi condiţii decente atât celor care îşi desfac produsele pe care le produc în gospodăriile proprii cât şi agenţilor comerciali care au spaţii comerciale în Platoul II. Este o investiţie care oferă condiţii deosebite celor care lucrează aici dar şi dorohoienilor care de-a lungul timpului şi-au manifestat predilecţia pentru a achiziţiona produse din gospodării. Lucrul acesta ne-a determinat să finalizăm această investiţie”, a declarat primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.
Potrivit oficialului, investiţia va fi continuată cu amenajarea parcării care va deservi piaţa. Lucrarea face parte din etapa a doua a amenajării Platoului II, contractul pentru aceasta fiind semnat astăzi.
Obiectivul constă în realizarea căii de acces auto şi înfiinţarea a aproximativ 90 locuri de parcare. Suprafaţa amenajată va fi de 2.300 de metri pătraţi, lucrările urmând să dureze trei luni. Valoarea contractului este de 410.000 lei cu TVA, sursa de finanţare fiind tot bugetul local.
          „Sunt convins că după această etapă, noi, dorohoienii, vom avea o piaţă la standardele şi la condiţiile care se impun în această perioadă”, a spus primarul Dorin Alexandrescu în cadrul ceremoniei de inaugurare a Platoului II al Pieţei Centrale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page