ImportantLocal

LOCAL | LANSARE DE CARTE – FOLCLOR COREGRAFIC DIN ŢARA DE SUS, JUDEŢUL BOTOŞANI, DE MIHAI CHELĂRESCU

Miercuri seară, în sala de conferinţe „Eminescu” a Hotelului Rapsodia a avut loc lansarea cărţii Folclor coregrafic din Ţara de Sus, judeţul Botoşani de Mihai Chelărescu, carte editată la finele anului trecut de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Cartea a fost prezentată de Gellu Dorian, din partea instituţiei editoare, şi prof. Laurenţiu Palade. Despre carte şi autor au mai vorbit şi alţi invitaţi prezenţi. De asemenea, Grupul „Datina”, coordonat de maestrul coregraf Mihai Chelărescu, a prezentat două suite de dansuri demonstrative.

 „ Noua culegere, cea de a doua, a maestrului coregraf Mihai Chelărescu, Folclor coregrafic din Ţara de Sus, judeţul Botoşani” se vrea un manual de coregrafie a dansului popular, destinat instructorilor de dans tradiţional, profesorilor care au astfel de preocupări în păstrarea şi conservarea tradiţiilor populare. Selecţia pieselor făcută de Mihai Chelărescu este una severă şi demonstrativă la detaliu, cartea explicând de la bun început semnele coregrafice, într-un ABC limpede, având la bază scrierile în domeniu iniţiate de Theodor Vasilescu, Tita Sever şi Gheorghe Baciu, iar în judeţul Botoşani de Vasile Andriescu .” – a spus Gellu Dorian, printre altele, în cuvântul său.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page