O tânără mămică, frumoasă și blândă, trece printr-o încercare din care ar putea ieși victorioasă cu ajutorul semenilor. Are nevoie de sprijinul comunității și orice bănuț îi dă speranțe că își va putea crește fetița, o va putea vedea mireasă, își va crește nepoțeii. Pe lângă șocul diagnosticului și pe lângă suferința tratamentului greu, tânăra mamă are de îndurat lacrimile fetiței care o roagă zilnic să vină acasă și care o obligă să trăiască pentru că este toată lumea ei. Haideți să o ajutăm să nu o dezamăgească. Se poate face bine.
Povestea unei mame luptătoare pentru fiica ei
Bună ziua, dragi prieteni. Zic prieteni, deoarece ştim cu toţii că numai la nevoie prietenul se cunoaşte, iar eu mă aflu acum într-o situaţie foarte grea şi sper cu tot dinadinsul să găsesc printre voi astfel de oameni săritori la nevoie.
De doi ani încoace viaţa mă tot încearcă cât de rezistentă şi de puternică pot fi: mai întâi am pierdut-o pe mama, care a decedat de cancer în braţele mele, după care, la scurt timp, am fost părăsită de soţ, având în grija mea o fetiţă de 6 ani, iar mai recent am primit cea mai cruntă veste pe care o poate primi vreun om: sarcomă sinovială sau, cu alte cuvinte, cancer la ţesutul osos. După această ultimă veste mi-am dat seama că nu mai rezist, că puterile mele sunt limitate, că am ajuns la linia de finiş, acolo unde ridici mâinile în sus şi te predai, chiar dacă nu îţi doreşti acest lucru.
Totuşi, în această disperare cumplită am înţeles că Dumnezeu îmi dă o şansă la viaţă, iar această şansă se poate realiza prin voi, prin fiecare bănuţ donat pentru mine. Am început cursurile de chimioterapie şi radioterapie, dar acesta este abia jumătate din drumul pe care trebuie să-l parcurg. Urmează operaţia, care este foarte costisitoare, dar care este unica mea şansă de a mă vindeca şi a-mi creşte fata în continuare.
Vă rog din suflet să nu fiţi indiferenţi şi să vă gândiţi că, donând din puţinul pe care îl aveţi, mă salvaţi nu doar pe mine, ci şi pe fetiţa mea de 6 anișori, care plânge în fiecare zi şi mă roagă să mă întorc sănătoasă acasă.
Vă mulţumesc din suflet că îmi sunteţi alături şi vă rog să mă susţineţi şi în continuare!”
Iti multumesc din suflet!
Cu drag
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Va rugam sa specificati numele de familie al tinerei! (Sterbet)