LOCAL | Vezi cine-i jandarmul de onoare al județului Botoșani
Astăzi, 09 ianuarie a.c., la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani s-a desfășurat ,, Evaluarea activității și rezultatele obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2018”, în prezența domnului colonel Gheorghe-Sebastian Cucoș – împuternicit prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, a domnului prefect Dan-Constantin Șlincu, a doamnei subprefect Daniela Petronela Lozneanu, a domnului Costică Macaleți – președinte al Consiliului Județean Botoșani, precum și a șefilor instituțiilor publice cu care inspectoratul cooperează în executarea misiunilor specifice.
Cu această ocazie, au fost acordate diplome de merit pentru eficiența activității desfășurate în cadrul structurilor inspectoratului, după cum urmează:
– Plutonier adjutant Marusac Otilia din cadrul structurii Financiar;
– Sublocotenent Lupu Cristian din cadrul Biroului Resurse Umane;
– Plutonier Sadagurschi George din cadrul Compartimentului Secretariat;
– Plutonier Isache Ionuț din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică;
– Maior Mistreanu Lucian din cadrul Serviciului Management Operațional;
– Locotenent-colonel Alexuc Petru Nistor din cadrul Compartimentului Pază și protecție Instituțională;
– Maistru militar principal Culincă Iulian Daniel din cadrul Serviciului Comunicații și Tehnologia Informației;
– Plutonier adjutant Crăiniciuc Constantin din cadrul Serviciului Logistic;
– Plutonier Maxim Radu din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil;
– Plutonier Vorniceanu Mihaela din cadrul Detașamentului 2 Jandarmi Botoșani;
– Plutonier major Ursan Viorel din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Dorohoi.
De asemenea, pentru implicarea în executarea atribuțiilor de serviciu și rezultatele deosebite obținute în activitatea desfășurată în anul 2018, diploma ,,Jandarmul de onoare al județului Botoșani” a fost acordată plutonierului major Burlacu Florin din cadrul Detașamentului 3J Dorohoi.
Preocuparea permanentă față de pregătirea profesională, îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, disponibilitatea pentru lucrul în condiții de program prelungit și inițiativa manifestată permanent pe timpul executării misiunilor s-au concretizat în constatarea a 10 infracțiuni și 80 de fapte contravenționale.
De asemenea, subofițerul s-a implicat în activitățile preventive desfășurate în cursul anului 2018 la nivelul Detașamentului 3J Dorohoi, dovedind conștiinciozitate și venind cu propuneri pentru îmbunătățirea modului de îndeplinire a activităților, atribuțiilor și sarcinilor primite.