LOCAL | Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările religioase şi cultural-artistice organizate în judeţul Botoşani
În perioada 15 – 17 august a.c., ordinea şi liniştea publică la manifestările religioase şi cultural-artistice organizate în judeţul Botoşani va fi asigurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani .
De vineri şi până duminică, jandarmii vor fi alături de botoşăneni la Festivalul ,,Vatra Satului” în comuna Stăuceni, Zilele oraşului Flămânzi şi ale comunelor Vlăsineşti şi Băluşeni, la resfinţirea bisericii armeneşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului, precum şi la hramul Mănăstirii Zosin.
Spectacolele de muzică populară şi uşoară, discotecile în aer liber şi întrecerile sportive vor fi permanent în atenţia jandarmilor, care vor lua măsurile necesare pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale, în cooperare cu efective de poliţie şi pompieri, care vor interveni pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Participanţii la aceste manifestări sunt sfătuiţi să solicite în cel mai scurt timp intervenţia forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112, atunci când observă sau când sunt chiar ei victimele unor fapte antisociale, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun, potrivit competenţelor.
Având în vedere aglomeraţia specifică acestor manifestări publice, recomandăm cetăţenilor să acorde o atenţie sporită bunurilor personale, să nu consume băuturi alcoolice în mod excesiv şi să evite să se implice în dispute care pot degenera în acte de violenţă fizică .