LOCAL | Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la “Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă”
În week-end-ul care urmează, 70 de lucrători din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, împreună cu efective din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani, vor asigura ordinea şi liniştea publică la ,, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în cooperare cu Consiliul Judeţean Botoşani.
Manifestările vor avea loc în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, scena fiind amplasată între clădirea Consiliului Judeţean Botoşani şi Teatrul Mihai Eminescu.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, restabilirea acesteia dacă va fi grav tulburată, luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care tulbură liniştea publică sau care săvârşesc alte fapte de natură contravenţională sau penală, dirijarea circulaţiei auto şi pietonale şi luarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor în zona desfăşurării activităţilor.
Duminică, jandarmii vor asigura siguranţa participanţilor la parada organizată pe itinerariul Piaţa Revoluţiei – strada Cuza Vodă spre Casa Sindicatelor – intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu spre Colegiul Naţional A.T.Laurian – intersecţia cu strada Nicolae Iorga spre bazar – sensul giratoriu cu strada Calea Naţională spre Direcţia Muncii, la intersecţia cu strada Cuza Vodă, spre hotelul Rapsodia până la scena din Piaţa Revoluţiei.
În vederea desfăşurării în condiţii civilizate, având în vedere publicul numeros prezent la aceste manifestări culturale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recomandă participanţilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi de forţele de ordine şi să apeleze în mod direct sau prin apel 112, atunci când situaţia o impune, pentru soluţionarea problemelor apărute.