Importantsocial

LOCAL | Jandarmii botoșăneni au primit lauri la ora bilanțului – FOTO

Jandarmii botoșăneni au măsurat succesul accțiunilor pe care le-au avut în decursul anului trecut și le-au prezentat astăzi în fța oficialităților județene și naționale prezente în sala de ședințe a Palatului Administrativ…Președintele Consiliului Județean , Costică Macaleți, a apreciat în mod deosebit eforturile făcute de către jandarmi, coordonați de șefii lor cu mână de fier , dar în același timp cu multă diplomație, pentru ca populația judeului să se simtă protejată.

 

Activităţile pentru organizarea şi executarea misiunilor din competenţă au avut ca scop realizarea principalului obiectiv cuprins în Programul de Guvernare, „Creşterea continuă a gradului de siguranţă al cetăţeanului atât în mediul rural, cât şi în mediul urban” şi, în mod special, a direcţiilor de acţiune „Creşterea siguranţei cetăţeanului prin combaterea fenomenului infracţional stradal, precum şi prin creşterea siguranţei civice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar”, respectiv „Prevenirea şi combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de droguri şi a celorlalte substanţe interzise”.

 

În anul 2018, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a executat 9065 de misiuni specifice de ordine publică.

Asigurarea şi restabilirea ordinii publice, atribuţii principale ale jandarmeriei, s-au concretizat în executarea unui număr de 540 de misiuni, organizate cu ocazia unor manifestări de protest, manifestărilor cultural-artistice, promoţionale şi religioase,  competiţiilor sportive, în zona centrelor de examen/evaluare, cu ocazia desfăşurării celor două sesiuni ale bacalaureatului, evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi la concursurile de definitivat, titularizare şi calificare profesională, premergător şi pe timpul referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

Pentru ca aceste misiuni să se desfăşoare în condiţii de normalitate şi siguranţă, la nivel instituţional s-a realizat permanent o informare reciprocă preliminară, precum şi intervenţia promptă şi punctuală a tuturor structurilor competente. În urma organizării eficiente şi a efortului comun depus, toate aceste acţiuni au fost gestionate corespunzător, nefiind înregistrate evenimente deosebite.

Având în vedere că acţiunile specifice de cercetare-documentare s-au axat preponderent pe documentarea operativă în zone cu potenţial criminogen ridicat pentru evaluarea corectă a stărilor conflictuale, prin datele şi informaţiile de interes operativ furnizate s-a reuşit prevenirea şi chiar aplanarea conflictelor generate de persoane cu un comportament antisocial şi contrar normelor de convieţuire socială. În aceste situaţii, modul de acţiune al efectivelor de jandarmi a fost adaptat, pentru realizarea intervenţiei, avându-se în vedere motivele care au dus la iniţierea şi desfăşurarea manifestărilor.

La nivelul judeţului Botoşani nu s-au înregistrat tulburări grave care să impună restabilirea ordinii şi liniştii publice.

Echipajele inspectoratului au efectuat 275 de acţiuni de intervenţie la solicitările prin apelurile de urgenţă 112, referitoare la menţinerea ordinii şi liniştii publice, salvare-evacuare, prindere evadaţi/dezertori, căutare persoane dispărute, incendii.

Participarea efectivelor de jandarmi la menţinerea ordinii publice împreună cu efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani a contribuit la menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

Au fost executate misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule mixte, patrule de jandarmi, patrule de ordine publică cu câini de serviciu, acţiuni concentrate pe fenomenul infracţional, acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională şi misiuni de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional pe garniturile feroviare, respectiv în triaje şi staţii aparţinând C.F.R. în municipiul Botoşani.

Astfel, au fost executate 4.048 de misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat alături de efectivele I.P.J. Botoşani, iar în mod independent, contribuţia unităţii la asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în judeţul Botoşani s-a materializat prin organizarea a  3.345  de patrule de jandarmi.

S-au executat 57 de acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în pieţe, târguri şi oboare, fondul forestier, cinegetic şi piscicol.

Misiuni în cooperare/colaborare cu alte instituţii

În perioada analizată au fost executate 421 de acţiuni, la care s-a folosit un număr de 1058  jandarmi, înregistrând o creştere de 46 % faţă de numărul de misiuni executate în anul 2017.

Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Pentru educarea populaţiei, şi în special, a tinerilor în spiritul respectării legilor, prevenirii manifestărilor violente sau de altă natură antisocială, o atenţie deosebită a fost acordată organizării şi desfăşurării de activităţi preventiv-educative şi de antivictimizare a populaţiei pe linia prevenirii delicvenţei juvenile şi a violenţei în şcoli, criminalităţii stradale, consumului de droguri şi a violenţei în sport. Anul 2018 a însemnat o schimbare a concepţiei de organizare şi desfăşurare a activităţilor de prevenire a faptelor antisociale, astfel că s-a optat pentru desfăşurarea unor campanii de prevenire a faptelor antisociale pe direcţiile de acţiune cu aplicabilitate în mediul şcolar, pe durata unei săptămâni, cu desfăşurarea zilnică de acţiuni de intervenţie preventivă la fiecare unitate de învăţământ din responsabilitatea unităţii, fiind organizate astfel 3 campanii de prevenire a faptelor antisociale.

Au fost desfăşurate 335 activităţi preventive, fiind prezentate teme cu privire la prevenirea delicvenţei juvenile, violenţei în instituţiile de învăţământ, violenţei în familie, violenţei în sport, prevenirea consumului de droguri sau alte substanţe halucinogene şi a criminalităţii stradale.

Pentru realizarea acestor obiective s-a colaborat/cooperat cu Instituţia Prefectului-Judeţul Botoşani, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Județean Botoşani, precum și cu Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Botoşani.

În urma demersurilor întreprinse, începând cu finalul anului 2017, prin Planul Strategic al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică pe anul 2018, a fost asigurat un sprijin financiar în cuantum de 3.700 lei pentru derularea activităţilor preventiv-educative şi de antivictimizare a populaţiei, astfel că, în luna noiembrie a.c., Consiliul Judeţean Botoşani a pus la dispoziţia unităţii un număr de 4300 materiale informative, constând în pliante, afişe, semne de carte şi calendare de buzunar şi un banner în sistem roll-up, materiale care au susţinut în mod eficient derularea activităţilor preventive.

Pe timpul executării misiunilor specifice au fost constatate 164 de fapte penale, fiind întocmite 137 acte de sesizare a organelor de urmărire penală. Din totalul faptelor de natură penală, 63 sunt la regimul substanţelor interzise, fapte penale care au fost constatate în urma unei cooperări eficiente cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani.

Pe timpul menţinerii ordinii publice în sistem integrat cu poliţia au fost constatate în comun 174 de infracţiuni și 1.317 contravenţii.

O direcţie de acţiune prioritară a constituit în anul 2018 prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul piscicol, personalul unităţii acţionând în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi, precum şi cu reprezentanţii Asociaţiei Club Sportiv Bucovina Fishing, pe linia reducerii la minim a fenomenului de braconaj piscicol, reuşindu-se ridicarea de pe luciul de apă a 3.650 metri de plase de pescuit monofilament şi deversarea în mediul natural a 52 kg. de peşte capturat ilegal.

În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile a fost ridicat şi predat către poliţie un număr de 1.791 pachete ţigări de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina şi 70 litri de alcool.

Au fost primite spre executare un număr de 818 mandate de aducere în 33 localităţi, fiind pus în aplicare cu prezentarea persoanei un număr de 414 mandate de aducere.

Paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor

La nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani misiunea de pază se execută la un număr de 16 obiective. Concomitent cu executarea acestor misiuni, se asigură ordinea interioară necesară desfășurării în condiții de normalitate a activităţilor la instanţele judecătorești, în 17 săli de judecată.

La nivelul obiectivelor din responsabilitate, gradul de implementare a sistemelor de securitate mecano-fizice sau electronice este de aproximativ 80%, ceea ce permite elementelor de dispozitiv o evaluare rapidă a evenimentelor ameninţătoare la adresa securităţii obiectivelor şi o acţiune promptă în vederea eliminării acestora.

În decursul anului nu au fost cazuri de penetrare a dispozitivelor de pază şi protecţie.

Referitor la misiunile de pază şi protecţie a transporturilor speciale, acestea se execută cu efective din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, fiind realizate, fără probleme deosebite, 30 de transporturi de bunuri şi valori şi 15 transporturi de produse cu caracter special.

Paza şi protecţia transporturilor de corespondenţă clasificată se execută cu un efectiv mediu zilnic de 4 subofiţeri, din cadrul Detaşamentului 2 Jandarmi Botoşani, în anul 2018 fiind executate 541 transporturi de corespondenţă clasificată. Scăderea numărului misiunilor, față de anul 2017, este cauzată de reorganizarea misiunii într-un nou format de către Direcția Regională de Informații Iași, determinată de necesitatea optimizării transporturilor de corespondență clasificată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page