Local

LOCAL | Jandarmii au aplicat sancțiuni în Piața Centrală

Nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 1500 de lei au aplicat jandarmii în Piața Centrală a municipiului Botoșani, în urma unei acțiuni pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile și verificarea respectării prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

În afara amenzilor, jandarmii au aplicat și măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a 84 pachete de țigări și altor bunuri în valoare de 650 de lei.

Țigările vor fi predate Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J.Botoșani, iar celelalte bunuri, după rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, vor fi preluate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.

Conform prevederilor Codului Vamal, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page