Local

LOCAL | Jandarmii au acționat zilnic în zona instituţiilor de învăţământ din Botoșani!

În anul şcolar 2013 – 2014, 24 de jandarmi au acţionat zilnic, în medie, independent sau în cadrul patrulelor mixte executate în cooperare cu lucrători de poliţie, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona instituţiilor de învăţământ din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni.

Acţiunile în zona şcolilor şi pe traseele de deplasare ale elevilor la instituţiile de învăţământ au avut loc în intervalele orare corespunzătoare începerii şi terminării orelor de curs.

În această perioadă, au fost constatate, de către echipajele de jandarmi, două infracţiuni de ,,loviri sau alte violenţe” , pentru care s-au întocmit actele de sesizare, acestea fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Jandarmii au aplicat şi 22 de sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Deşi faptele de mai sus nu au avut legătură cu desfăşurarea programului de învăţământ, acestea au fost comise în apropierea unităţilor şcolare .

De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni cu amendă pentru pătrunderea fără drept în incinta unor şcoli, persoanele sancţionate fiind din afara mediului şcolar.

Cuantumul amenzilor aplicate se ridică la valoarea de 6800 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page