LOCAL | Jandarmii alături de botoșăneni la procesiunile de Florii
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor fi prezenți alături de participanții la manifestările cu caracter religios și sportiv desfășurate în județul Botoșani, în scopul asigurării unui climat civilizat de ordine și siguranță publică.
Procesiunile prilejuite de sărbătorirea Floriilor și meciurile de fotbal din ligile a III-a și a IV- a vor fi în atenția efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, care vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură, în cooperare cu lucrători din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniu. De asemenea, jandarmii vor participa în această perioadă la misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în sistem integrat în mediul urban și rural, împreună cu polițiști, pentru ca liniștea cetățenilor să nu fie tulburată, precum și pentru intervenția la apelurile făcute la numărul unic de urgență 112.
Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul producerii unor fapte antisociale să solicite în mod direct sau prin apel 112 intervenția acestora.