Important

LOCAL | ITM Botoșani desfășoară o campanie privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime în domeniul construcţiilor

Numărul de accidente înregistrat precum şi gravitatea acestora a fost factorul determinant pentru a continua şi intensifica acţiunile de verificare şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care angajatorii realizează, în şantierele temporare şi mobile, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.

Pe parcursul anului 2018, au avut loc mese rotunde, întâlniri lunare sau trimestriale cu angajatorii, analize pe domeniul de activitate, având ca scop identificarea şi analizarea dificultăţilor majore întâmpinate de agenţii economici, informări privitoare la noutăţile legislative în domeniu şi aplicarea eficientă a acestora, cât şi pentru promovarea exemplelor de bune practice ale diverselor unităţi.

Având în vedere rezultatele campaniei realizate în anul 2018, s-a decis efectuarea unei campanii naţionale privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime la nivel naţional în domeniul construcţiilor, în perioada 2019-2020.

 

Grupul țintă îl reprezintă angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor- cod CAEN  41,42 şi 43 – privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime specific în domeniul construcţiilor.

Obiective generale ale acțiunii vizează:

Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitate respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălţime.

Încurajarea unei abordări participative prin implicarea principalilor actori din domeniul construcţiilor implicaţi în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, aplicabile în domeniul construcţiilor.

Promovarea bunelor practice în acest domeniu de activitate economic.

Obiective specifice au ca scop:

Verificarea cu prioritate a angajatorilor din construcţii la şantierele temporare şi mobile în care se desfăşoară lucrări de construcţii unde există riscul de cădere de la înălţime.

 

Campania se va desfăşura în perioada ianuarie 2019-decembrie 2020 şi va cuprinde mai multe etape.

Prima etapă s-a desfăşurat în lunile martie-mai 2019 constând în mediatizarea, informarea, conştientizarea privind riscurile de cădere de la înălţime şi organizarea de dezbateri în cadrul ITM-urilor cu principalii actori din judeţ cu activitate din domeniul construcţiilor.

A doua etapă se va desfăşura în lunile iunie-octombrie 2019 constând în verificarea prin acţiuni de control la angajatori cu respectarea cerinţelor de securitate şi sănătate privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime.

A treia etapă va cuprinde verificarea realizării măsurilor dispuse şi stabilte în procesele verbale de control încheiate cu ocazia controalelor în perioada iunie-noiembrie 2019.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page