LOCAL | Investiție extrem de utilă în comuna Tudora: CNI construiește o sală de sport pentru elevi
Compania Națională de Investiții (CNI) din subordibea Ministerului Dezvoltării va construi, în comuna Tudora, o sală de sport pentru cei peste 600 de elevi care frecventează cursurile Școlii Gimnaziale Tiberiu Crudu.
Investiția, de peste 3 milioane de lei fără TVA va fi suportată din fonduri bugetare și se derulează în cadrul programului “Săli de Sport”, început în 2002.
Acesta vizează construirea de săli de sport, atât în mediul urban cât şi rural, în vederea garantării accesului la facilităţile moderne de practicare a sporturilor, în conformitate cu normele şi standardele europene.
“Datorită numărului mare de elevi, am considerat că este nevoie și de o sală de sport. Am depus o solicitare la Compania Națională de Investiții (CNI), am fost incluși pe această listă și suntem singura comună din județul Botoșani care beneficiază, în acest an, de finanțare pentru acest scop. Licitația a avut loc în decembrie 2014, însă a fost depusă o contestație și așteptăm să se soluționeze. Noi am stabilit amplasamentul, am făcut studii, am pregătit terenul, așteptăm să trecem la treabă. ” a declarat ing. Mihai Petria, primarul comunei Tudora.
Școala Gimnazială Tiberiu Crudu beneficiază de un teren de sport, care poate fi utilizat doar vara. În perioada sezonului rece cei peste 600 de elevi desfășoară orele de educație fizică pe holurile școlii.
Comuna Tudora este unul din cei 5 beneficiari ai acestui proiect care va primi finanțare în 2015.
Pe lista de investiții mai sunt comunele Voiniţel, Frătăuţii-Vechi şi Putna din judeţul Suceava și comuna Recea, judeţul Maramureş.
Bravoo ,fratilor ….