LOCAL | Într-un sat din Botoșani, localnicii preferă să macine la o moară manuală veche de 150 de ani. „Aşa ceva nu se mai găseşte“

În satul Bâznoasa din comuna botoşăneană Lunca, localnicii macină şi astăzi la o moară veche de 150 de ani. Oamenii sunt atât de mulţumiţi de utilajul piesă de muzeu încât nu l-ar înlocui cu nimic altceva. Plata este un rachiu sau măcar o vorbă bună.

Bâznoasa este un cătun din comuna Lunca Botoşani. În această localitate se ajunge pe un drumeag lăturalnic întretăiat de multe poduri şi pe care orice şofer venit din alte părţi l-ar rata uşor. În acest sătuc, îmbătrânit şi parcă rămas suspendat în timp, oamenii trăiesc patriarhal, din agricultură şi creşterea animalelor.

De altfel, mulţi dintre ei cred că traiul strămoşilor este şi astăzi cel mai potrivit. Tocmai de aceea, continuă să macine la o moară veche de 150 de ani. Deşi este acţionată manual şi presupune un efort susţinut, sătenii din Bâznoasa nu ar înlocui-o pentru nimic în lume cu ceva mai modern. ”Nu există ceva care să macine mai fin”, spune convinsă o octogenară din Bâznoasa.

Coadă la moara veche de un secol jumătate  

Moara de la Bâznoasa, veche de 150 de ani este făcută din fier, bine încheiat cu nituri, ca pe vremuri. Este acţionată manual, cu ajutorul unor braţe cu mâner. Aceste braţe pun în mişcarea roţile, tot din metal, ale morii. La acestă maşinărie din secolele trecute nu se macină grâu sau porumb. Nici nu a fost proiectată pentru aşa ceva. În schimb, este ideală, spun localnicii pentru seminţe de toate tipurile, folosite atât pentru hrana păsărilor dar şi pentru diferite preparate culinare. Deşi este mai bătrână ca orice om din sat, moara funcţionează aproape zilnic. Este căutată de oamenii care fac coadă cu sacii în spate, pentru a măcina cânepă, seminţe de floarea soarelui, bostan şi altele.

Moara se află într-o baracă din curtea lui Gheorghe Puşchiu, un sătean de 70 de ani. Aici vin oamenii din Bâznoasa să macine. De obicei doi flăcăi voinici se înhamă la învârtit roţile morii. ”Într-o jumătate de oră, doi băieţi tineri termină de măcinat un sac”, ne spune Andrei, un tânăr de 30 de ani venit să macine nişte seminţe de floarea soarelui. În timp ce tinerii pun în mişcare moara, Gheorghe Puşchiu, proprietarul acesteia toarnă cu atenţie seminţele. Tanti Elena are peste 80 de ani şi spune că de când se ştie, a fost mereu coadă la moară. ”Era vestită moara asta. Veneau din sat dar şi din satele vecine. Erau cozi până în drum. Acum sunt mai puţini, dar vine şi acuma lumea. Merge şi după 150 de ani moara”, spune bătrâna.

”Moară ca asta nu se mai găseşte”  

Oamenii locului spun că nici nu-şi pot imagina o altă moară în locul acesteia. Maria Diaconu, este o săteancă care vine mereu să macine aici. De această dată are un sac de cânepă. Din seminţele ei vrea să facă julfă. ”În fiecare an noi aici venim să măcinăm. Este foarte bună, mai bună ca orice. Moară ca asta nu se mai găseşte. Facem totul, chiar dacă-i veche, ca o făină, fin şi mărunt”, spune săteanca. Andrei deşi are jumătatea vârstei Mariei Diaconu este de acord. Numai aici vine să macine şi spune că moara de 150 de ani face o treabă foarte bună.

”Este o moară foarte bună, fiindcă macină fin. Totul se face ca o făină şi poate fi amestecat şi în mâncarea la păsări dar şi pentru gătit”, spune tânărul. Proprietarul morii, Gheorghe Puşchiu, spune că tot secretul stă în mecanismele morii, făcute manual, acum un secol jumătate. ”Sunt două roţi ca prind perfect seminţele între ele şi le zdrobesc exact ca o făină. Ea era făcută şi pentru ulei şi cred că de aici aceste calităţi deosebite”,spune Gheorghe Puşchiu.

Moştenire de la străbunicul  

Gheorghe Puşchiu spune că a moştenit moara de la un străbunic. ”Moara are 150 de ani şi spuneau bătrânii familiei că a fost adusă de undeva din Basarabia. Este lucrată perfect din fier şi îmbinată cu nituri. Mecanismele sunt deosebit de precise.”, precizează săteanul. Acesta spune că din generaţie în generaţie moara a fost pusă în funcţiune şi are deja un secol şi jumătate de când tot macină. La un moment dat şi-a dorit să o dea la un muzeu.

”M-am gândit să o duc la muzeu. Este piesă de muzeu. Dar oamenii cereau să macine la ea şi o apreciau. Aşa că am pus-o aici, să fie ferită de ploaie şi zăpadă şi o las să-şi facă treaba până la capăt”, spune Gheorghe Puşchiu. A avut oferte şi de la diferiţi colecţionari dar nici în ruptul capului nu s-a despărţit de moară. Oamenilor nu le cere niciun ban pentru măcinat. Dacă cineva îi dă un rachiu, este însă bucuros. ”Mai dă lumea câte un rachiu, un leu, doi. Eu nu le cer nimic, lasă-i să macine”, spune săteanul din Bâznoasa.

Sursa: adev.ro