LOCAL | Întâlnire româno – canadiană la Primăria municipiului Botoșani
Primarul municipiului BOTOȘANI, Ovidiu PORTARIUC, s-a întâlnit ieri, 16 Iunie a.c., la sediul instituţiei Primăriei, cu reputatul profesor, microbiolog şi cercetător canadian de origine română, domnul Vania ATUDOREI, cetăţean de onoare al municipiului BOTOȘANI.
Vania Atudorei este unul dintre artizanii înfrăţirii municipiului Botoşani cu oraşul canadian Laval, înfrăţire care a avut loc în anul 2007.
“Cu prilejul întâlnirii de ieri, s-au reafirmat de ambele părţi intenţiile de dezvoltare a cooperării stabilite prin protocolul de înfrăţire existent, dar şi deschiderea de noi perspective ale acestei cooperări. Ne gândim la posibilitatea ca unul dintre parcurile din municipiu să poarte numele oraşului canadian cu care suntem înfrăţiţi – Laval”, a declarat primarul Ovidiu PORTARIUC.
De asemenea, cu prilejul aniversării în anul 2015 a 50 de ani de existenţă în actuala formă de organizare a oraşului Laval a fost lansată ideea vizitei unui ansamblu cultural botoşănean în Canada, în vederea susţinerii unui program de muzică românească, precum şi organizarea unei expoziţii de pictură a unor artişti plastici botoşăneni.
În calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Românilor din Laval, Vania Atudorei este un promotor al schimburilor culturale, dar şi un susţinător al tinerelor talente pentru care a contribuit nu de puţine ori la acordarea unor burse şi organizarea unor stagii de pregătire în diverse domenii ( chimie, biologie, arhitectură, muzică ).
Cu ocazia întâlnirii de ieri, primarul Ovidiu Portariuc l-a felicitat pe domnul Vania Atudorei pentru distincţia de Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” acordat de Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa – distincţie de prestigiu înfiinţată în anul 1808 de Napoleon, pe care domnia sa a primit-o la începutul acestui an.