ImportantLocal

LOCAL | Incluziunea pe piața muncii va fi făcută după model European

Două companii transnaționale din Austria și Belgia dezvoltă, în 5 județe din regiunile Nord- Est și Centru, un proiect de sprijinire a persoanelor cu disabilități, tinerilor care părăsesc centrele de plasament și persoanelor de etnie romă să își găsească un loc de muncă.

“ACCES PLUS – pentru o piață a muncii incluzivă” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale” DMI 6.2 „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.

Proiectul are o valoare de 9 milioane de lei și prevede crearea de centre, cursuri de formare și calificare profesională la locul de muncă și chiar angajarea, până în 2016, a unui număr de 700 de persoane care au absolvit minim 8 clase.

În total, numărul beneficiarilor care vor primi consiliere și orientare pentru a accede mai ușor pe piața muncii ajunge la 1280 de persoane.

Unitatea de implementate este Orașul Siret în parteneriat cu: Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina din Suceava,  Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Botoșani, Asociația pentru Participare Cetățenească Făgăraș, LTL Documentary SRL Alba Iulia în calitate de parteneri naționali și Die Querdenker Austria alături de Confederation of European Firms, Employment Initiatives and Cooperatives (CEFEC) Belgia ca Parteneri Transnaționali.

Prezenți la lansare,  în luna noimebrie 2014, experții străini au recomandat conexiunea instituțiilor care lucrează independent pentru același scop.

La Botoșani, beneficiarii se vor califica în meserii precum lucrător în comerț, cameristă, agent de curățenie, pomicultor și legumicultor.

Prima întâlnire de proiect a Grupului de lucru pentru profesioniști provenind din organizații relevante din mediul privat și public în cadrul acestui proiect ar loc astăzi la ora 10. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page