ImportantLocal

LOCAL | Începe campania de vaccinare antigripală

Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a primit primul lot de vaccinn antigripal.

Medicul Corneliu Saradan a declarat că judeţului nostru i-au fost repartizate, în primă fază, 31. 000 de doze.

Dintre acestea, 300 vor fi distribuite instituţiilor MAI, 2.800 vor ajunge la medicii de familie, iar restul vor fi livrate spitalelor.

Vaccinul va fi administrat cu prioritate copiilor, gravidelor, persoanelor cu afecţiuni cronice, celor care au vârste peste 65 de ani, persoanelor care lucrează în instituţii de ocrotire socială şi cadrelor medicale din spitale.

Reţeaua de supraveghere a gripei care aparţine Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) identifica noile virusuri gripale şi le comunica agenţiilor internaţionale ale medicamentului. Acestea transmit informaţiile laboratoarelor care produc noul vaccin.

În ciuda reactualizării permanente, protecţia şi eficientă vaccinului antigripal nu sunt niciodată garantate 100%, ci variază de la an la an în funcţie de virulentă şi potenţialul virusurilor gripale de a suferi noi mutaţii, dar şi de răspunsul imun al fiecărei persoane în parte.

Conform Agenţiei Europene a Medicamentului, pentru sezonul gripal 2015-2016, vaccinul are următoarea compoziţie:

tulpină A/California/7/2009 (H1N1)

tulpină A/Elveţia/9715293/2013 (H3N2)

tulpină B/Phuket/3073/2013

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page