Local
LOCAL | Incendiu la o fabrică de ţesături din municipiul Botoşani
Un incendiu izbucnit astăzi, la prânz, în interiorul uzinei de condiţionare a aerului aparţinând unei fabrici de ţesături din municipiul Botoşani a fost stins înainte de a produce pagube materiale însemnate sau victime omeneşti. Flăcările au cuprins o cantitate însemnată de scame şi s-au extins la pereţii construcţiei, existând pericol de propagare în hala de producţie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 20 de pompieri, cu şapte autospeciale, dintre care trei cu apă şi spumă.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost generat, cel mai probabil, de o scânteie mecanică.