Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani si Parohia ”Naşterea Maicii Domnului “ Rogojeşti organizează Festivalul-Concurs de Oua Încondeiate, Editia a V-a, în perioada 17-18 martie 2018.
Manifestarea propriu-zisă va fi structurată pe doua secţiuni: 17 martie-secţiunea adulţi si 18 martie-secţiunea copii.
Microzona Mihăileni(sat Rogojeşti) are deosebitul merit de a conserva meşteşugul încondeierii ouălor practicat aproape în toate gospodăriile, unde copiii au reuşit să şi-l insuşească de la unul dintre membrii familiei. În acest sens, motivele “bătraneşti” sau motivele geometrice sau florale sunt autentice, reuşind să nu altereze acel dicţionar de simboluri specific comunităţii.
Încondeiatul ouălor are loc în contextul Sărbatorilor Pascale şi face trimitere către renaşterea periodică. Indirect, se asistă la o tipologie aparte a unui act cosmogonic, dar este de remarcat şi faptul că imaginea arhetipală din culturile antice a fost preluată de creştinism şi că devine un substitut al Domnului IIsus Hristos, afirmaţie susţinută de etnografi.
Meşterii invitaţi sunt din următoarele localităţi: Coşna, Dorna Candrenilor, Paltin, Rădăuţi, Poiana Stampei, Ciocăneşti, Vatra Moldoviţei, Brodina, Bălcăuţi, Bucecea, Vlădeni, Fundu Moldovei şi Rogojeşti.
Deschiderea va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018, ora 10, la Biserica Ortodoxă din Rogojeşti.