ImportantLocal

LOCAL | Hoți de buzunare prinși de jandarmi

Un bărbat a fost jefuit ziua în amiaza mare primind o îmbrățișare neașteptată de la doi indivizi necunoscuți.

Fapta a fost observată de jandarmii botoșăneni în zona pieței centrale din municipiul Botoșani. Aceștia au observat cum o persoană în vârstă este abordată de doi bărbați care au început să-l îmbrățișeze, aparent fără motiv și apoi au dispărut.

După ce au observat comportamentul suspect, jandarmii au procedat la interceptarea bătrânului care a fost rugat să-și verifice banii pe care îi avea asupra sa, acesta constatând că îi lipsește suma de 500 de lei.

Persoanele în cauză au fost găsite în apropiere de locul faptei și au fost  conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi pentru clarificarea situației. În urma controlului corporal efectuat asupra bărbaților de 66 respectiv 37 ani, a fost găsită suma de 500 de lei sustrasă de la bătrân, precum și 470 de euro, valută pe care ce-i doi au motivat că o dețin după ce s-au întors de la muncă din străinătate.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”, dosarul urmând a fi înaintat pentru soluționare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Recomandăm cetățenilor să nu țină la vedere banii, telefoanele mobile sau alte bunuri de valoare pe care le au asupra lor, să evite zonele aglomerate, în special stațiile pentru mijloacele de transport în comun din zona pieței centrale și persoanele cu un comportament suspect și să semnaleze în cel mai scurt timp prin S.N.U.A.U. 112 faptele antisociale constatate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page