ImportantLocal

LOCAL | Genialii de la Palatul Copiilor, din nou pe podium la Robochallenge 2016! FOTO & VIDEO!

Echipa PACO de la Palatul Copiilor Botoşani a urcat din nou pe podium.

Elevii cercului de Fizică Aplicată, Electronică, Automatizări, Robotică de la Palatul Copiilor Botoşani au ocupat locurile 1,2,3 la Roboti de viteză kids şi minisumo, la Concursul Internațional de Robotică Robochallenge 2016.

Elevii botoșăneni s-au întrecut la: Line Follower – Proba de viteză, Line Follower Enhanced – proba traseu cu obstacole, Mini Sumo, Microsumo – lupte între roboți.

Timp de  aproximativ trei zile cât a durat concursul (probe, antrenament și competiții), echipa din Botoșani a lucrat continuu, fără pauze, la configurări, programare, modificări și adaptări ale roboților la condițiile de traseu. Cu toate că participarea a fost foarte mare, s-au acordat doar 3 premii pe fiecare probă pentru primii clasaţi”, a declarat profesorul Luisian Grigore, coordonatorul elevilor botoşăneni.

Echipa botoşăneană şi-a adjudecat toate premiile la Line Follower – preuniversitar, premiul II la Mini Sumo preuniversitar, categorie la care premiul I a revenit echipei din Mexic.

Botoşănenii s-au mai clasat pe locul opt la roboți de Line Follower Enhanced (nivel universitar) – proba traseu cu obstacole, unde doar nouă roboţi au reușit să termine cursa, din 50 roboți înscrişi.

Echipa care a construit roboții este formată din elevii: Şerban Botez (coordonator echipă Line Follower), Andrei Vișan (coordonator echipă Sumo), Vlad Ciobîcă, Andrei Petruc, Darian Clodnischi – programatori,  Eduard Grigore, Dorin Grigoruță, Sabin Murarașu  şi George Ursu.

Competiţia a fost organizată în perioada 28-30 octombrie de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti şi a reunit 102 echipe cu 408 participanți din 7 colțuri diferite ale lumii.

La cele 12 probe au fost înscrişi 353 de roboți. Evenimentul a devenit deja tradiție şi a ajuns la a 9-a ediție, bucurându-se de un real succes.

Elevii coordonaţi de profesorul Grigore Luisian au avut competitori inlcusiv studenţi şi sunt printre concurenţii care ocupă frecvent primele locuri la acest concurs, ca şi la alte competiţii internaţionale de profil.

“La acest concurs au participat şi foști membri ai echipei PACO, acum studenți la facultăţi de profil, doi dintre ei făcând parte din echipa de organizare a concursului – Mihnea Horbuli şi Alexandru Bejinariu”, a mai spus prof. Luisian Grigore.

https://www.facebook.com/grigore.luisian/videos/1385873764773873/

https://www.facebook.com/grigore.luisian?fref=ts

https://www.facebook.com/grigore.luisian?fref=ts

roboti 1 roboti 2 roboti 3 roboti 4 roboti 5 roboti 6 roboti 7 roboto 8

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page