Pe linia situaţiilor de urgenţă generate de epizootii, Grupul de Suport Tehnic la epizootii asigurat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani a informat Secretariatul Tehnic Permanent al C.J.S.U. Botoşani despre 4 cazuri de rabie (2 cazuri suspiciune rabie la specia vulpe şi veveriţă şi 2 cazuri confirmate de rabie la specia bovină), în municipiul Botoşani şi comunele Mitoc şi Avrămeni şi 5 cazuri suspiciune de Bluetongue (boala limbii albastre), la 5 capete bovină, în comuna Havârna.
Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă create, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a informat primăriile cu privire la apariţia situaţiei de urgenţă şi a solicitat Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoşani şi Direcției Sanitar -Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoşani aplicarea măsurilor profilactice specifice persoanelor care au intrat în contact cu animalele suspecte de rabie/Bluetongue.
De asemenea, urmare a primirii de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a informaţiei cu privire la existenţa unui focar de pestă porcină africană (PPA) în Raionul Donduşeni, sat Moşana, situat la graniţa de nord a Republicii Moldova cu Ucraina, în data de 26.09.2016, a avut loc la Instituţia Prefectului – Judeţul Botoşani, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor la nivelul judeţului Botoşani pentru luarea măsurilor urgente la nivel judeţean.