Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a obţinut, în cele din urmă, înlocuirea măsurii de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu.
Judecătorii Curții de Apel Suceava au admis, astăzi, contestația formulată de avocatul lui Țurcanu la decizia Tribunalului Botoșani de a-i prelungi arestul preventiv, și au dispus înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu. Decizia este definitivă.
“Solutia pe scurt: În temeiul art. 206 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul Ţurcanu Florin, împotriva încheierii din data de 22.07.2016 pronunşată de Tribunalul Botoşani în dosar nr.917/40/2016/a6. Desfiinţează în parte încheierea atacată şi în rejudecare: În temeiul art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, art.218 Cod procedură penală, art.202 alin.4 lit.d rap. la art.221 alin.1 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Ţurcanu Florin cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În temeiul art.art.221 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului Ţurcanu Florin obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei de judecată. În temeiul art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului Ţurcanu Florin obligaţiile următoare:
a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu inculpatul Anuşcă Aristomel, precum şi cu martorii: 1. Bîrsan Vasile Marcel – 2. Codău Ştefan 3. Leonte Constantin Andrei – 4. Sandu Dan 5. Tulbure Mihai 6. Ilisei Constantin – 7. Bucatariu Ioan 8. Condriuc Vasile 9. Rotaru Cristian –Iulian – ; 10. Borş Sebastian –Adrian – ; 11. Rotundu Cătălin – ; 12. Pătraşcu Antonela Elena – ; 13. Lupaşcu Ioan Cristian – 14. Diac –Milatinovici Lucian – Iulian – ; 15. Ureche Ghiorghiţă – 16. Havîrneanu Daniel – ; 17. Vieru Gheorghe – ; 18. Aluculesei Andrei – Daniel – 19. Pătrar Ionel Nicolae – 20. Conache Mihai Cătălin – ; 21. Vieru Valentin – 22. Pătrar Constantin – 23. Bîrsan Tabita – 24. Bucatariu Ioan – 25. Antonesei Dumitru Ovidiu – 26. Miriţă Silvia – ; 27. Marian Amalia – 28. Cojocaru Camelia – 29. Didii Magda – 30. Luca Anca – 31. Grigoreanu Elisei – 32. Anuşei Dumitru – , 33. Apopei Aristotel – 34. Zosineanu Ionuţ – 35. Gîţai Costică Cristi – 36. Mihalache Cătălin – 37. Neculcea Valentin
În temeiul art.221 alin.4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ţurcanu Florin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce-i revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art.221 alin.5 Cod procedură penală, aduce la cunoştinşa inculpatului Ţurcanu Florin că pe durata măsurii poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Ţurcanu Florin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58 din 23 martie 2016, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din prezentul cadru procesual rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.07.2016.
Document: Hotarâre 69/2016 27.07.2016 “
Vezi decizia instanţei AICI!
Florin Ţurcanu a fost ridicat de procurorii DNA în luna martie şi arestat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.