Infractional

LOCAL | Focuri de armă la Dorohoi. Polițiștii de frontieră au reținut un botoșănean

Poliţiştii de frontieră de la S.P.F. Dorohoi au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment, pentru oprirea unui grup de contrabandişti care intenţiona să introducă în România aproximativ 15.000 pachete țigări de contrabandă.

În data de 10 august 2016,  în jurul orei 20.00, pe timpul efectuării unei misiuni specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, jud. Botoșani, au observat în apropierea liniei de frontieră mai multe persoane care se deplasau de pe teritoriul ucrainean pe teritoriul României, transportând mai multe colete voluminoase.

În momentul în care au observat echipajul Poliţiei de Frontieră, persoanele au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin, ignorând somațiile verbale, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au executat 4 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Astfel a fost reţinută o persoană de sex masculin, iar în urma cercetării terenului, cu sprijinul câinelui de intervenţie NAX, au fost o descoperite 8 colete învelite în folie de culoare neagră, la aproximativ 100 metri de la linia de frontieră către interior.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana este cetățeanul român Bogdan P., în vârstă de 20 ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 14.980 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, cu timbru de acciză R. Ucraina, în valoare totala de 134.655  lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de  “introducerea în sau scoaterea din țară prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal” și ”trecere frauduloasă a frontierei de stat.

* Tot ieri, în jurul orei 23.30, și polițiștii de frontieră din cadrul  S.P.F. Radăuți Prut au descoperit, în zona de frontieră, un colet voluminos ce conținea cantitatea de 1.500 pachete țigări  marca “Ritm”, cu timbru de acciză R.Moldova, în valoare de 17.017 lei.

În ambele cazuri, au fost anunțate autoritățile de frontieră ale statelor vecine, cercetările continuând în comun, pentru stabilirea întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page