LOCAL | Focar de pestă porcină africană la granița cu județul Botoșani
Joi, în sala de ședințe ”Nicolae Iorga” din cadrul Palatului Administrativ a avut loc întrunirea Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a aprobat planul de măsuri de prevenire și combatere a pestei porcine africane la mistreț și porc domestic ca urmare a identificării unui focar de pestă porcină africană pe raza fondului cinegetic 20, Bivolari, Jud. Iasi si a faptului că în zona afectată este inclus UAT Santa Mare și se învecinează cu fondul cinegetic 23, Călărași, Jud. Botoșani.
”Pentru a proteja porcii din exploataţii de această boală, ANSVSA recomandă respectarea următoarelor:
• nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
• creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;
• nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
• dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
• nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
• nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
• nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe DSVSA județene despre orice situație în care au depistat porci mistreți morți, ori cu comportament specific modificat și să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorități, sau DSVSA judeţeană.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.” a transmis directorul executiv adjunct al DSVSA Botoșani, Ovidiu Airimițoaie