ImportantLocal

LOCAL | Florin Ţurcanu, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat definitiv, joi, la şase luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Suceava, informează Mediafax.

Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ţurcanu de fals şi uz de fals, după ce a consemnat nereal, în 2001, că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, aceştia pierzându-şi astfel funcţiile de consilieri judeţeni sau locali.

Preşedintele CJ Botoşani îşi va pierde funcţia, prefectul judeţului urmând să emită un ordin în acest sens.

“Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită”, se arăta în rechizitoriu.

Anchetatorii arătau că Ţurcanu a semnat acte prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din PNL şi că, în realitate, în cadrul acestei şedinţe singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Aroşoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a lui George Ostafie.

“Ulterior, realizând că sancţiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calităţii de consilier, acest efect avându-l doar sancţiunea excluderii din partid, inculpatul Florin Ţurcanu a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancţiunea este aplicată şi faţă de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie”, mai susţineau anchetatorii.

În urma acestor hotărâri, persoanele respective şi-au pierdut calitatea de consilier local sau judeţean.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page