ImportantLocal

LOCAL | Fiscul cere insolvența Asociațiilor de proprietari cu datorii la stat. Instanța s-a pronunțat deja într-un caz!

Şase Asociaţii de proprietari din municipiul Botoşani ar putea intra în insolvenţă sau chiar în faliment, după ce Administraţia Finanţelor Publice Locale a solicitat Tribunalului Botoşani intrarea acestora în insolvenţă din cauza debitelor înregistrate la bugetul de stat.

Este vorba despre Asociațiile de proprietari cu numerele 6, 18, 71, 55, 52 și 53, care au creanțe între 40.000 și 250.000 de lei.

Primele procese cu Asociaţiile de Proprietari au fost înregistrate pe 27 mai anul curent, când AJFP Botoşani a deschis patru dosare de insolvenţă.

Instanţa s-a pronunţat deja în favoarea Asociaţiei de Prorprietari nr 55. Decizia a fost însă atacată cu apel, ce urmează a fi judecat.

Instanţa “admite contestaţia debitoarei (Asociaţia de proprietari nr 55 Botoşani n.red). Respinge cererea formulată de către creditoare (DGRFP Iaşi-AJFP Botoşani n.red)“, se arată pe portalul instanţelor de judecată.

(Decizia Tribunalului datează din 30 iunie 2015, iar procesul, care are ca obiect deschiderea procedurii de intrare în insolvenţă la cererea creditorului, a fost înregistrat la începutul lunii iunie.)

AJFPB şi-a motivat cererea prin faptul că Asociaţia de Proprietari 55 figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii de plată în valoare totală de 43.882 de lei pe care nu i-a putut recupera nici după ce a emis titluri executorii, a comunicat somaţii şi a poprit conturile Asociaţiei. Din această sumă, 19.328 de lei reprezintă impozite pe salarii şi contribuţii sociale, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în valoare de 24.354 lei.

Șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani,  Radu Țurcanu,  a declarat astăzi că:

Judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii de insolvență. A fost dreptul nostru să încercăm. Este vorba despre Asociația 55 care acumulase datorii de peste 40.000 de lei, conform Legii 85. Nu este un caz unic, sunt spețe similare o groază în țară înregistrate anterior datei la care am cerut noi deschiderea procedurii de insolvență! S-au înregistrat astfel de spețe și la Iași și peste tot. Colegii mei și-au făcut treaba pentru recuperarea unei creanțe bugetare printr-o modalitate de executare silită, iar aceasta a fost ultima la care se putea apela. Au fost parcurse niște proceduri. În Legea 85 nu scrie că Asociațiile de Proprietari sunt exceptate…

Instanţa de judecată a dat dreptate Asociaţiei de Proprietari, dar decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Asociaţiile de proprietari sunt obligate să plătească impozit pe salariu pentru preşedintele asociaţiei de proprietari, cenzori sau alte persoane.

Contribuţiile datorate de angajat şi angajator sunt urmatoarele: CAS (10,5% şi 15,8%); CASS (5,5% şi 5,2%) ; 0,15 – 0,85% cota datorată de angajator pentru risc şi accidente diferenţiată în funcţie de clasa de risc. Asociaţia nu trebuie să plătească însă contribuţia de şomaj pentru angajaţi.

Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care asociaţia angajează personal de serviciu cu contract individual de muncă cu timp normal sau cu timp parţial.

Asociaţiile de proprietari sunt datoare, de asemenea, să plătească impozit pe profit (16%) în cazul în care obţin venituri din activităţi economice pe care nu le folosesc pentru înbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii.

Asociațiile de proprietari sunt însă scutite de la plata  impozitului pe profit dacă veniturile obţinute din activităţi economice sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficientei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune (conform art. 15 alin. (1) lit. h) din Codul Fiscal).

Related Articles

One Comment

  1. Asociaţiile de proprietari din Botoşani, mă refer la cele pe cartier, ar trebui desfiinţate şi reînfiinţate asociaţii pe clădire aşa cum prevede legea 230/2007. Nişte şarlatani au prostit populaţia oraşului, au înfiinţat asociaţii noi cu acte false lovite de nulitate absolută, acum se vede eficienţa lor, proprietarul adus în sapă de lemn trebuie să ducă în spinare o adunătură de năpârci care mai de care mai flămândă, ştiu un proprietar care are 5.000 lei datorii la utilităţile pe care le plăteşte la asociaţie şi 7.000 de lei cheltuielile comune, adică salariile la putorile din conducerea asociaţiei. Nu înţeleg de ce judecătorii dau soluţii împotriva legii, ei sunt obligaţi conform codului civil să se sesizeze din oficiu când apar asemenea şarlatanii dar în românica şi mai ales la Botoşani se poatwe orice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page