Local

LOCAL | Femeile social-democrate au organizat dezbaterea „Legislaţie şi politici sociale privind protecţia copilului”, la Iaşi

Tânăra generaţie este o prioritate naţională şi din acest motiv este necesar ca legislaţia care protejează şi garantează drepturile copilului la bună creştere şi educaţie să răspundă nevoilor actuale ale copiilor din România şi să fie în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene.

În acest context femeile social – democrate şi-au propus să faciliteze dialogul dintre membrii comunităţii şi forurile legislative şi, ca atare, la sfârşitul acestei săptămâni la Iaşi, au organizat dezbaterea „Legislaţie şi politici sociale privind protecţia copilului”.

La acest eveniment au participat: parlamentari, specialişti în domeniul protecţiei copilului, reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate şi ai asistenţilor maternali din regiunea de Nord-Est.

Scopul întâlnirii a fost acela de a dezbate  modificările care vor fi aduse  Legii 272/2004 privind protecţia copilului şi, în mod special, necesitatea modernizării instituţiei asistentului maternal. Pe parcursul celor trei ore de dezbatere au reieşit şi alte propuneri de amendamente care au fost preluate şi vor fi depuse de parlamentarele PSD pe această lege.

Organizaţia femeilor social democrate din Botoşani a fost reprezentată la acest eveniment de parlamentarele Doina Federovici şi Tamara Ciofu, inspectorul şcolar general Mihaela Hunca şi Doina Dreţcanu vicepreşedinte OFSD.

Această lege a fost aprobată în Senat iar în acest moment se află în discuţie în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor – cameră decizională.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page