ImportantLocal

LOCAL | Facturile pentru încălzire și apă caldă menajeră devin executorii la 45 de zile de la emitere, conform noii legislații

Reamintim clienților Modern Calor S.A. că, potrivit noii legislații în vigoare, facturile pentru încălzire și apă caldă menajeră devin executorii la 45 de zile de la emitere. Asta înseamnă că ele sunt date direct la un executor judecătoresc, care procedează imediat la recuperarea debitului (executare silită, de regulă prin poprirea veniturilor), nemaifiind necesară o hotărâre judecătorească. Doar că această recuperare presupune și costuri suplimentare pentru datornic (penalități, onorarii și taxe de executare), uneori ele putând fi chiar mai mari decât debitul în sine.

Situația astfel creată devine extrem de neplăcută pentru debitor, acesta fiind însă singurul responsabil pentru că se ajunge într-un astfel de punct.

Pe această cale vrem să-i informăm pe clienții noștri că singura cale, pentru a evita situațiile neplăcute descrise mai sus, este achitarea la timp a facturilor.

Precizăm că înștiințările de plată, pe care S.C. Modern Calor S.A. le trimite anterior transmiterii facturilor la executor, reprezintă din partea societății un demers preventiv de informare, acestea nepresupunând vreun cost suplimentar pentru client.

Afirmațiile de mai sus sunt argumentate pe prevederile art. 42, al. din Legea nr. 51/2006 modificată, precum și art.1170, 1270, 1538, 1516, din Codul civil și art. 6, al. 4 și al.10 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008.

Related Articles

One Comment

  1. Si singura cale pentru plata facturilor la timp este reducerea costurilor. Daca stam cu centralele si instalatiile vechi e clar ca platim mai mult. Eu mi-am luat intreaga instalatie de pe incalzim.ro, m-am mutat de 2 ani la casa si consum mult mai putin decat la blocul vechi in care am stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page