LOCAL | Exerciţiu în caz de urgenţă la Botoşani!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară, pe 29 iunie a.c., între orele 10.00 – 12.00, un exerciţiu de cooperare pentru antrenarea structurilor de intervenție la cutremure puternice, în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Potrivit scenariului, în urma unui cutremur de pământ de mare magnitudine, în Centrul Vechi al municipiului reședință de județ, se vor produce mai multe situații de urgență (prăbușiri ale unor elemente de construcție, explozii, incendii, avarii la utilități), fiind necesară intervenţia forţelor specializate pentru salvarea populaţiei, precum şi evacuarea bunurilor.
Acţiunea se înscrie în programul anual de pregătire.
Exerciţiul urmăreşte testarea capabilităţilor de intervenţie şi răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. Totodată, în cadrul simulărilor va fi verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.
La acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale situaţiilor tactice prezentate vor fi implicate următoarele structuri: ISU Botoşani, Iași și Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani, U.M. 01251 și 01198 Botoșani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani, Poliția Locală Botoșani, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda Naţionala de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoşani, Filiala de Cruce Roşie Botoşani, S.C. DELGAZ Grid, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean în Construcții Botoșani, Spitalul Județean „Mavromati” – Unitatea de Primiri Urgențe și Inspectoratul General de Aviaţie – Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi, care va interveni cu un elicopter.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cere scuze participanţilor la trafic pentru eventualele neplăceri cauzate de această acţiune, mulţumeşte pentru înţelegere şi face apel către populaţie să respecte regulile stabilite de către autorităţi.