Europarlamentarul liberal, Mihai Țurcan, până nu demult la braț cu Ionică Nechifor, șeful Stațiunii Popăuți, în periplurile prin județ, s-a arătat profund dezamăgit de atitudinea ușor amnezică a acestuia care de când a trecut în barca roșie execută după cum i se trasează. Până la un punct totul ar ține de normal dacă nu ar fi poziția politică actuală a lui Mihai Țurcanu. Supărarea acestuia vine din refuzului lui Ionică Nechifor de a fi invitat să vorbeasca oamenilor prezenți la AgroZoo despre treaba Parlamentului European. Nici calitatea sa de fermier latifundiar nu a contat în ochii organizatorilor de la târgul menționat, care l-au ignorat în cel mai direct mod. ,,Vreau să îmi exprim dezamăgirea față de un om cu care am făcut echipă la un moment dat și acesta este directorul de la Stațiunea de cercetare Popăuți. Pentru că nu a dat curs rugăminții mele de a fi invitat în calitate de fermier, la această acțiune care era pentru fermieri și nu o acțiune politică…de promovare a PSD. Am vrut să îmi prezint mieii, oițele și să iau cuvântul să-mi exprim părerea în legătură cu Parlamentul european”, a spus ieri în conferință de presă europarlamentarul Mihai Țurcanu. În cele din urmă, liberalul Mihai Țurcanu s-a aflat printre participanții la târg, însă alături de suita politică.
,,Noi am fost prezenți acolo și chiar am fost certați că încercăm să ne prezentăm proiectele noastre. Domnul Nechifor nu mai face demult politică liberală, ca un director pus de PSD promovează interesele PSD”, a adăugat europarlamentarul.