Important

LOCAL | Elevii revin la şcoală. Când vor avea următoarea vacanţă

Luni, 11 februarie, încep școala și grădinița. În prima zi de cursuri după vacanța inter-semestrială de o săptămână va urma un nou triaj epidemiologic, acolo unde există cadre medicale calificate. Structura anului școlar 2018-2019 prevede că următoarea vacanță este vacanța de Paște 2019, care va fi în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă revin luni, la cursuri, după ce au avut o săptămână de vacanţă între semestre. 

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru elevii de liceu, anul şcolar se va termina pe 31 mai 2019, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019 La fiecare revenire din vacanță școlile sunt obligate de legislație să facă triajul epidemiologic. Iată ce înseamnă triaj epidemiologic, cine îl face și de ce e important.

Calendarul simulărilor de BAC și Evaluare Națională, așteptat de elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a, încă nu a fost stabilit de Ministerul Educației. Anul trecut, simulările s-au desfășurat în luna martie. De 5 ani, simulările examenelor se desfășoară la nivel național, cu subiecte unice făcute de Ministerul Educației.

Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paște 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

Semestrul al II-lea 2019

Cursuri:                                      11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                      6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:            15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page