Local

LOCAL | Elevii cu nevoi speciale au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze viaţa

Elevii cu nevoi speciale care frecventează Liceul Tehnologic Special ”Sfântul Stelian” din municipiul Botoşani au  învăţat de la pompieri cum să reacţioneze în caz de incendiu, dar şi cum să prevină o situaţie de
urgenţă.
Lecţiile le-au fost predate pe timpul unui exerciţiu pentru antrenarea forţelor de intervenţie în vederea limitării şi înlăturării efectelor unor situaţii de urgenţă generate de incendiu. Potrivit scenariului, în laboratorul de informatică, aflat la parterul unităţii de învăţământ, a izbucnit un incendiu. Flăcările s-au propagat la etajul I al clădirii, pentru salvarea/evacuarea elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar fiind necesară intervenţia forţelor
specializate.
Cu această ocazie, copiii cu nevoi speciale au fost învăţaţi de pompieri cum să-şi protejeze cel mai de preţ bun: viaţa. Cei mai curajoşi au purtat, pe rând, casca de pompier. Elevii au făcut cunoştinţă şi cu Gorun, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, moment extrem de apreciat de audienţă.
La exerciţiu au participat 45 de pompieri botoşăneni cu 14 autospeciale de intervenţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară, periodic, astfel de activităţi cu scopul verificării capacităţii de reacţie şi intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page