AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Edilii municipali au prezentat, astăzi, principalele proiecte incluse în Strategia de dezvoltare a municipiului Botoşani, pentru perioada 2014-2020 – FOTO

La dezbatere au fost prezente conducerile Prefecturii, Consiliului Județean, directori de instituții deconcentrate precum și o parte a consilierilor locali.

Propunerile de proiecte au fost colectate în cadrul grupurilor de lucru la care au fost invitați toți actorii relevanți de la nivel local. Detaliile cu privire la acestea, inclusiv bugetul, au caracter orientativ și vor fi definitivate odată cu elaborarea/definitivarea documentațiilor tehnico-economice, a cererilor de finanțare, etc.

Finanțarea celor 66 de proiecte se va face din diferite surse atât europene cât şi guvernamentale.

Investiţiile au ca scop creşterea calităţii vieţii locuitorilor și vizează în mod special infrastructura, unde se intenționează reabilitarea termică a unui număr de 10.000 de apartamente, reabilitarea infrastructurii din cartierele Primăverii, Bucovina, Parcul Tineretului, Octav Băncilă sau Pacea, reabilitarea celor 17 km de căi de rulare de pe linia de  transport cu tramvaiul sau dotarea unităţilor de învăţământ, inclusiv a cantinelor, laboratoarelor şi a sălilor de sport.

Printre proiectele propuse spre realizare până în 2012 se mai regăsesc cele care își propun fluidizarea traficului în zona centrală a municipiului prin construcţia unui pasaj şi a unei parcări subterane, între Pietonalul bancar și Magazinul Elvila, construcţia unei reţele subterane pentru îngroparea cablurilor aeriene de pe spaţiul public, precum şi a unui bazin polo în zona serelor de lângă Parcul Mihai Eminescu, dar și amenajarea de micro-pieţe agroalimentare în Bucovina şi Cişmea,

Edilii au mai au în plan reabilitarea bazei de recuperare a Spitalului de Recuperare “Sf. Gheorghe”, amenajarea unui adăpost de noapte, implementarea unui sistem de telemedicină, înfiinţarea unui centru rezidenţial pentru persoanele vârstnice, construcţia a două creşe, amenajarea unei pârtii de săniuş şi a unui parc de aventură pe versantul de la Pacea.

“Strategia mai rămâne o perioadă deschisă pentru sugestii, după care vom veni în Consiliul Local cu forma finală pentru aprobare”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Lista proiectelor individuale ale Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Botoșani pentru perioada de programare 2014-2020 poate fi consultată aici : http://www.primariabt.ro/pdf/diverse/lista.pdf

strategie-dezvoltare-primarie-primar-prefect-sorescu strategie-dezvoltare-primarie5 strategie-dezvoltare-primarie-primar-prefect strategie-dezvoltare-primarie4 viceprimar =buliga strategie-dezvoltare-primarie3 strategie-dezvoltare-primarie2

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page