LOCAL | Echipa PNL Botoșani solicită secretarului Primăriei Municipiului Botoșani să respecte legislația în vigoare
Echipa PNL Botoșani solicită public secretarului Primăriei Municipiului Botoșani să respecte legislația în vigoare privind comunicarea actelor administrative cu caracter individual, în sensul producerii efectului hotărârii de Consiliu Local prin care s-a decis numirea în funcția de viceprimar a lui Eugen Țurcanu.
Conform legii administrației publice locale 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice hotărâre cu caracter individual își produce efectele de la data comunicării către persoanele în drept. Având în vedere că secretarul Primăriei Municipiului a comunicat, conform legii, către primar și prefect, hotărârea de numire a noului viceprimar în ziua de 9 mai 2014, respectiv a doua zi după ședința în care s-a decis acest lucru, cerem public să se respecte termenele legale, iar hotărârea să fie pusă în aplicare de îndată ce este adusă la cunoștința persoanei în cauză.
De asemenea, potrivit legislației în vigoare, nu este necesar avizul de legalitate din partea Instituției Prefectului, ci doar verificarea legalității hotărârii de Consiliu Local. În aceste condiții, atragem atenția ca prefectul județului să respecte normele legale și să nu împiedice producerea efectelor generate de votul consilierilor municipali pe hotărârea de Consiliu Local respectivă, decât în baza unor motive reale de nelegalitate.