Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită duminică, 27 octombrie 2019, de la ora 11:00, dar şi de la ora 12:30 la spectacolul „Rățușca cea urâtă”
Regia artistică şi dramatizarea sunt semnate de Valentin Dobrescu; scenografia este realizată de Mihai Pastramagiu, muzica: Cristian Lungu; regia tehnică: Ioan Cristian Costăchel.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Ibica Leonte, Alin Gheorghiu, Andrei Iurescu, Renata Voloșcu.
În această duminică la teatru vă veţi întâlni cu îndrăgitele personaje ale uneia dintre cele mai frumoase poveşti ale lui Hans Cristian Andersen. Preţul unui bilet este 12 lei. Se pot face rezervări, de luni până vineri, la numărul de telefon 0756.084.651
Orice persoană care doreşte să ofere o oră de spectacol unor copii sau tineri aflaţi în situaţii dificile poate cumpăra „Bilete în aşteptare”.
„Biletele în aşteptare” pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din strada Victoriei nr. 13, Botoşani.