Local

LOCAL | Duminică, hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”!

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, îşi serbează, duminică 9 noiembrie 2014, hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie.

Cu acest prilej,  în cadrul slujbei vecerniei unite cu litia, de sâmbătă 8 noiembrie 2014, ora 17, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase din biserică în procesiune  şi aşezate, spre închinare, pe un podium special amenajat.Credincioşii botoşăneni vor avea bucuria de a se închina la sfintele moaşte până duminică seara.

Sfântul Ierarh Nectarie a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Grecia în anul 1961 şi este  unul dintre cei mai iubiţi şi căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”. Prieten adevărat al celor ce se roagă cu evlavie şi credinţă adevarată, Sfântul a tămăduit boli despre care doctorii spuneau că nu pot fi tămăduite şi pe mulți bol­navi i-a ajutat să se întărească în credință și în răbdare.

 „Duminică 9 noiembrie 2014, programul liturgic începe la ora 7 şi cuprinde: miezonoptica, Ceasurile, Utrenia, Acatistul Sfântului Nectarie şi Sfânta Liturgie. Îi aşteptăm pe credincioşii din municipiul Botoşani să se închine Sfântului şi să se roage alături de noi la slujbele care vor avea loc în aceste zile de sărbătoare”, a declarat preotul paroh Marius Ciobanu.

Reamintim că Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” a fost construită în perioada 2009 – 2010 şi a fost sfinţită în ziua de 14 noiembrie 2010 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

RaclaSf. Nectarie_04.11.2014

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page