Local

LOCAL | Duminică, „Clovnul”, la Teatrul „Vasilache”!

Duminică, 26 ianuarie 2014, vă invităm la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi de la orele 11 şi 12,30 spectacolul  „Clovnul”.   

Scenariul spectacolului a fost scris de actorii Marius Rusu, Cristinel Onofrei, Florin Iftode şi  Daniel Badale, în anul 2003.

Regia tehnică este semnată de Mihaela Ştempel

Din distribuţie fac parte actorii:

Marius Rusu, Claudiu Gălăţeanu, Florin Iftode şi Aurica Dobrescu

„Clovnul? Cine e? Ascuns în spatele nasului ca o bilă roşie, cu un zâmbet lung ce-i leagă parcă urechile între ele, ne face să râdem când el râde, ne face să râdem chiar atunci când plânge, când merge, când stă, când se mişcă. E suficient să-l vedem şi ne vine să râdem. Dar… dincolo de nas, de stratul gros de machiaj, de hainele caraghioase ce atârnă pe el, ce se află? O fiinţă, care are bucurii şi suferinţe, clipe de fericire şi deznădejde dar despre care nu ne spune nimic. Vedem în el doar plăcerea de a-i face pe ceilalţi fericiţi, de a se juca de-a râsu-plânsul. Când te priveşti în oglindă… recunoşti ceva din el? Atunci e bine. Copilul din tine n-a murit…”  (Valentin Dobrescu – regizor artistic şi scenograf al spectacolului)

Spectacolul a fost distins cu  PREMIUL NAŢIONAL PENTRU SPECTACOLUL DE PĂPUŞI ŞI MARIONETE, conferit de Ministerul Culturii şi Cultelor, în anul 2003.

 

Se pot rezerva bilete prin telefon  la numerele  de telefon  0756084651 / 0231.514353

şi online  la adresa www.teatrulvasilache.ro

Preţ bilet 6 lei

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page