În această duminică cei mici, însoţiţi de părinţi şi bunici, sunt aşteptaţi la Teatrul „Vasilache” pentru a viziona spectacolul „Aventurile lui Chiţ”.
Veţi urmări o poveste a unui şoricel „de teatru”. El ronţăie decorurile vechi depozitate în podul teatrului, decoruri şi recuzita de care toata lumea pare că a uitat. Mai puţin Chiţ, care, scotocind prin cutii de carton se întâlneşte cu o balerină, cu câţiva cântăreţi mexicani, cu doi instrumentişti şi chiar cu câteva fantome. Chiţ îi aduce la rampă pe noii lui prieteni, personajele având un rol prin care s-au definit.
Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Valentin Dobrescu.
Păpuşile sunt mânuite de actorii:Aurica Dobrescu, Mihaela Ştempel, Florin Iftode, Marius Rusu şi Cristinel Onofrei.
Spectacolul „Aventurile lui Chiţ” a fost prezentat în anul 2000 în cadrul Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă” de la Chişinău – Republica Moldova. Spectacolul a fost apreciat de juriu şi distins cu Premiul pentru inovaţii în arta animaţiei spectacolului „Aventurile lui Chiţ”
Preţul uni bilet de intrare la spectacole este de 7 lei.