Unul dintre drumurile naţionale pe care s-a circulat foarte prost în ultimii ani în judeţul nostru este DN 29A, de la Suceava la Dorohoi, prin comunele Adâncata şi Zvoriştea. Drumul din plăci din beton a fost acoperit cu strat de asfalt acum aproximativ 7 ani, însă lucrarea nu a ţinut, astfel că de câţiva ani se circulă din nou foarte prost.
În această vară, DN 29A a intrat din nou în şantier, însă localnicii au parte de o „surpriză” pe care nu o agreează deloc. Drumul a fost frezat, iar peste a început să se pună un strat de piatră concasată. Pe acest pietriş, cu denumirea tehnică de tratament dublu invers cu bitum modificat în două straturi, ar urma să se circule în următorii doi ani, au anunţat administratorii drumului, care spun că soluţia la care au apelat este una specifică unui drum cu dale din beton şi ar fi una viabilă, care va asigura o circulaţie decentă, dar şi strat de legătură pentru un viitor covor asfaltic.
Oamenii aşteptau asfalt peste piatra concasată, însă nici vorbă de aşa ceva
DN 29A a fost frezat din pădurea de la Adâncata şi până la podul de peste Siret de la limita cu judeţul Botoşani.
La Zvoriştea, pe porţiuni întregi s-a turnat deja piatra concasată cu bitum modificat, iar echipele vin spre Adâncata.
Localnicii aşteptau ca peste piatră să fie turnat stratul de asfalt, numai că au constatat cu surprindere că se trasează deja marcaje, ocazie cu care s-au convins că nu se mai aşterne nimic.
„E un dezastru, ca pentru noi, ca pentru Moldova, eu m-am gândit că vine un covor asfaltic peste pietrişul ăsta, ca să prezinte garanţie. Suntem în secolul XXI şi lucrăm cu căldarea şi lopata, cam aşa se întâmplă aici”, şi-a spus părerea un şofer din Adâncata.
Parbrize sparte de la piatra sărită
Cum piatra sare, mulţi şoferi s-au ales cu parbrizele crăpate în aceste zile. Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că mai mulţi şoferi i-au reclamat că au parbrizele crăpate şi vor despăgubiri.
O şoferiţă din Botoşani, cu care am stat de vorbă în centrul satului Zvoriştea, este una din păgubite: „Mi-am stricat parbrizul, a sărit o pietricică şi mi-a stricat parbrizul, cine îmi plăteşte mie paguba asta?”. „Nimeni nu mi-o plăteşte”, şi-a răspuns singură femeia.
Reporterii Monitorului de Suceava au constatat în teren că şoferii nu reduc viteza pe porţiunile pe care pietrişul concasat este turnat recent, ceea ce duce la astfel de pagube la alţi conducători auto.
Conform indicatoarelor bine plasate pe drum, circulaţia pe drumul aflat în şantier ar trebui să fie limitată la 40 de km/h, iar şoferii ar trebui să păstreze o distanţă minimă de 40 de metri.
Piatra concasată se „aşază” pe carosabil în câteva zile
DN 29A, porţiunea până la limita cu judeţul Botoşani, este în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava.
Romeo Caciuc, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava, a arătat că această soluţie cu tratament dublu invers cu bitum modificat este una specifică drumurilor cu dale din beton, deşi nu a mai fost aplicată în ultimii ani la Suceava. Acest strat este un tratament care va permite, peste doi ani, asigurarea stratului de legătură pentru turnarea de covor asfaltic.
El a arătat că drumul este semnalizat corespunzător, iar dacă şoferii ar respecta regulile privind viteza şi păstrarea distanţei nu ar mai fi cazuri de parbrize sparte.
Oficialii de la Drumuri Naţionale mai arată că piatra concasată se „aşază” pe carosabil în câteva zile, iar ulterior nu mai sunt probleme cu pietre sărite şi praf. Spre limita cu Vârfu Câmpului, stratul de piatră s-a compactat deja.
Lucrare cu garanţie de doi ani
Firma care lucrează acum la turnarea stratului de piatră concasată, Luconsa Galaţi, are de asigurat o garanţie de 2 ani, cu obligaţia de a mai interveni, dacă apar probleme.
Acest strat este gândit şi pentru a acoperi crăpăturile din dalele de beton şi a asigura o legătură bună cu stratul de asfalt programat a se turna peste doi ani de zile.
Din punctul nostru de vedere, pentru a trage o concluzie, este nevoie de câteva luni de zile. Este de văzut cum se va prezenta acest drum după lunile de iarnă, iar atunci am putea trage concluzii privind această soluţie cu piatră pe un drum naţional, una care, la prima vedere, nu pare prea fericită.
Sursa: www.monitorulsv.ro