Peste 60 de elevii de la Școala Gimnazială nr. 8, Elena Rareș au primit, marți, vizita reprezentanților de la Centrul Europe Direct Botoșani, care au organizat o inedită activitate de cunoaștere a drepturilor europene ale copilului.
Activitatea a fost cuprinsă în proiectul școlii “Ghiozdanul cu speranțe”, dedicat elevilor din clasele I-IV și a fost una interactivă care i-a distrat pe micuții școlari.
Participanții, elevi ai claselor a III-a și a IV-a, au fost împărțiți pe grupe, după care fiecare grupă a primit câte un set de jetoane cu imagini care reprezentau drepturi ale copiilor în Europa. Copiii au avut ca sarcină, preț de circa 15 minute, să grupeze imaginile cu drepturile corespunzătoare aşa cum consideră ei mai bine şi fireşte să-şi argumenteze opţiunile.
Copiii au lucrat în echipă, cu entuziasm iar la final fiecare echipă și-a desemnat un purtător de cuvânt care a făcut prezentarea imaginilor. În afară de drepturi, fiecare grupă a trebuit să prezinte şi câteva îndatoriri ale copiilor.
Rezultatul i-a bucurat pe participanţi – copii şi cadre didactice deopotrivă, deoarece rata de succes a fost aproape sută la sută.
O atenţie deosebită a fost acordată în context celor două evenimente apropiate în timp: Ziua Femeii şi Ziua Consumatorilor, cu drepturile lor specifice. Dincolo de explozia de bucurie, de creație, de entuziasm, activitatea și-a îndeplinit cu succes și misiunea sa principală, cea de informare – apreciază organizatorii.
Elevii au intervenit cu sugestii și idei și la prezentările celorlalte echipe, dovedind astfel implicarea, cunoștințele dobândite și dorința de cunoaștere.
La final, toate echipele cunoscute sub numele de Fluturașii, Geniile, Caii și Furnicile, nume pe care tot copiii le-au ales, au primit premii din partea Centrului Europe Direct Botoșani, precum și publicații, respectiv Euro-Botoşaniși ziarul Buzz.
Comunicat Centrul EUROPE DIRECT Botoșani