AdministratieImportantJudetLocal

LOCAL | Drepturi salariale câştigate în instanţă şi plătite anticipat de Guvern

Aproximativ 100 de salariaţi botoşăneni ai Direcţiei de Sănătate Publică şi din instituţiile subordonate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor vor primi în următoarea perioadă o parte din banii câştigaţi în instanţă prin hotărâri judecătoreşti. Celor în cauză li se acordă o serie de drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din cadrul Direcţiei de Sănătate, Agenţia de Protecţia Mediului şi Garda de Mediu, drepturi nerecunoscute şi, prin urmare neacordate, de guvernul din perioada 2008-2009. Sumele reprezintă primele două tranşe din titlurile executorii aferente anului 2016, care se plătesc anticipat în 2015.

Fondurile necesare plăţilor efective au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri, 10 iunie,  când bugetele celor două ministere (Ministerul Mediului şi cel al Sănătăţii) au fost suplimentate cu 6,8 milioane, respectiv 8,8 milioane de lei.

La nivelul judeţului Botoşani totalul se apropie de 200.000 de lei, doar pentru salariaţii din sănătate şi cei de la Agenţia de Mediu, fără a include drepturile ce se vor achita către comisarii de mediu, contabilitatea acestora fiind gestionată de la Bucureşti.

„Este un nou pas din seria de măsuri pe care guvernele, indiferent de culoarea lor politică, trebuie să le ia pentru ridicarea nivelului de salarizare din România. Este bine că se plătesc aceste restanţe ale statului faţă de angajaţii săi, urmând ca apoi executivul să se îngrijească de creşterile salariale.”, a explicat subprefectul Gelu Ţigănucă.

Sumele plătite, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică, reprezintă sporuri şi suplimente, sau diferenţe salariale rezultate din modul în care ar fi trebuit calculat salariul.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page