Ne strecurăm în lumea copilăriei cu nostalgia amintirilor, antrenându-i şi pe cei de drept, micuţii utilizatori ai bibliotecii, la diverse activităţi dedicate lor. O lume a copilăriei trăită cu intensitate şi cu ocazia zilei internaţionale a celor mici, 1 iunie, la Filiala nr. 2 „Griviţa” a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani.
Sub genericul „Hotarul nestatornic”, organizatorii şi colaboratorii au programat o serie de acţiuni cuprinzând micro-spectacole cu recitări, dansuri, snoave, cântece, lecturări , vizionări clipuri şi secvenţe din filme pentru copii. Se va prezenta fondul de carte pentru copii prin expuneri şi accesul la raft. De asemenea o expoziţie de postere cu imagini amuzante, comentate, din viaţa celor aflaţi la hotarul nestatornic dintre copilărie şi adolescenţă, vine să umple decorul activităţilor
Toate activităţile amintite se desfăşoară în perioada 29.05-09.06 2017 la sediul Filialei nr. 2 Griviţa a Bibliotecii Judeţene Botoşani . Organizator al manifestării este bibliotecar Alexandru Vasilache în colaborare cu profesori, diriginţi, învăţători de la Şcolile Gimnaziale nr. 2 şi „Elena Rareş”, precum şi educatori de la Grădiniţa nr. 22.