ImportantInfractionalLocal

LOCAL | Două persoane care intenţionau să intre ilegal în România, depistate pe raza localităţii de frontieră Racovăţ

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – ITPF Iaşi au depistat şi reţinut două persoane, care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

În  data de 14 martie a.c., în jurul orei 02.35, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a depistat pe raza localităţii de frontieră Racovăţ, două persoane de sex masculin, care nu işi justificau prezenţa în zonă, având asupra lor două bagaje şi care vorbeau limba slavă.

Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate si a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, s-a stabilit că sunt cetăţeni slavi, cu vârste de 30, respectiv 36 de ani, care intenţionau să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit celor două persoane lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, iar în baza acordurilor bilaterale au fost predate autorităţilor de frontieră ucrainene.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page