InfractionalLocal

LOCAL | Dosare penale pentru contrabandă și evaziune fiscală date agenților economici

În baza Planului general de măsuri pentru siguranţă a cetăţeanului, aprobat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, conducerea Poliţiei Române a dispus intensificarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în pragul sărbătorilor de iarnă.

În acest context, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani au acţionat astăzi pe linia combaterii şi prevenirii ilegalităţilor în domeniul comerţului cu jucării, mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice, precum şi produse ornamentale specifice sărbătorilor de iarnă.

Poliţiştii au beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

Au fost verificaţi 53 de agenţi economici şi 54 de persoane fizice. În urma controalelor efectuate, au fost constatate 62 de abateri de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate sanţiuni în valoare totală de 62.200 lei. De asemenea, a fost dispusă confiscarea de numerar şi bunuri, în valoare totală de 5.358 lei.

Poliţiştii au întocmit trei dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni de contrabandă, evaziune fiscală şi respectiv o altă infracţiune conexă acestora, fiind indisponibilizate în vederea confiscării 15.700 ţigarete de provenienţă străină.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page