Marți, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.