LOCAL | Dorm pe zapada la -20 de grade, insa nu vor sa mearga intr-un centru de noapte: “Daca va e frig, mergeti dumneavoastra acolo, eu nu merg”
Zeci de oameni ai strazii din municipiul Botosani traiesc o realitate dura, dura pentru noi care ii privim, insa nu si pentru unii dintre ei care prefera sa stea pe strazi, chiar si atunci cand afara sunt -20 de grade, asa cum a fost noaptea de miercuri spre joi.
Aseara, poliţiştii locali au pornit in cautarea oamenilor strazii sau a “boschetarilor”, asa cum ne place unora sa-i numim. Politistii fac razii aproape seară de seară pentru a gasi persoane fara adapost şi pentru a-i transporta la centrele puse la dispoziţie de către primărie.Seara trecuta am ajuns si noi cu ei, langa parcul Mihai Eminescu, mai exact, in fosta discoteca din parc. Acolo l-am intalnit pe Vasilică Pintilie, in varsta de 46 de ani, care desi ar fi avut unde sa mearga, a ajuns pe strazi in urma cu doua luni. Şi-a improvizat un pat din nişte canapele rupte şi era învelit cu o plapumă găsită pe la ghenele de gunoi. Spune că până anul trecut a locuit cu părinţii într-un apartament de pe strada Aleea Nucului, dar părinţii au vândut apartamentul şi s-au mutat la ţară iar el a refuzat să meargă preferând să ajungă pe stradă.Desi politistii au incercat sa-l convinga sa mearga in centru de noapte, Vasilica a refuzat categoric. „Nu, merg. Nu! Poate să vină şi minus 30 de grade, nu merg!”, spunea barbatul.Ce-i drept avea conditii mai bune decat Ion Brâuşor (foto sus), un alt om al strazii care dormea pe zapada, invelit cu folii de nailon în zona fostelor sere din parcul Mihai Eminescu. In prima faza si acesta a refuzat ajutorul politistilor. „Mergeţi acasă dumneavoastra dacă vă este frig, vă rog frumos. Eu acolo nu mă duc, stau aici. Dacă vroiam mă duceam eu singur” le-a spus barbatul celor care au venit sa-i dea o mana de ajutor.
Intr-un final a fost convins, insa Ion Brâuşor a pus o conditie, sa nu fie dus la spitalul de nebuni. Politistii au solicitat o ambulanta, iar aceasta l-a dus pe barbat in centru de noapte.
Politistii vor mai continua si in perioada urmatoare sa mai gaseasca persoane fara adapost si sa le duca in Administratia Taberelor.
Dragi botoşăneni,dacă vă mai iubiţi ţara si vă pasă de soarta ei sunteţi însetaţi de dreptate şi pentru pedepsirea lichelelor,puteti pune umărul la reclădirea legiunii.Tineri şi batrâni elevi sau studenţi,munictori sau şomeri dacă sunteţi călăuziţi de patriotism si dreptate,credinţă şi muncă vă aştept cu drag pe grupul https://www.facebook.com/groups/178455375611474/ sau la adresa de facebook https://www.facebook.com/alin.grecu.52